“Nu-mi pot imagina viața fără să călătoresc. Aș muri în scurt timp! Nu mai călătoresc ca să vizitez țările lumii. Este o etapă pe care am încheiat-o acum mulți ani. Acum călătoresc ca să învăț. Învăț în fiecare zi. Îmi dau seama în fiecare moment cât de puține lucruri știm despre lumea în care trăim, despre natură, despre oameni, despre păsări, despre animale și… despre noi!”
Are 64 de ani, de peste 40 călătorește, a bifat fiecare dintre cele 195 de țări de pe glob de cel puțin două ori. Mai mult de 300 de zile pe an este pe drumuri. Vorbește fluent, pe lângă greacă, rusa, franceza, engleza si spaniola dar știe și puțină bulgară, română și germană. Un personaj fascinant, cu repere de Guiness Book. De aici și titlul de „Most traveled man on Earth”. Născut în nord-vestul Greciei, Babis Bizas a început să călătorească din perioada studenției. La început, cu rucsacul în spate prin Europa, India, Bangladesh și Afganistan. A ajuns la Polul Nord, câțiva ani mai târziu și la Polul Sud. Însă marea lui pasiune rămâne studierea triburilor din Africa și Asia, ale căror culturi și tradiții se încăpățânează să reziste în timp. Deși a studiat științe politice și actorie, Babis Bizas s-a dedicat în totalitate explorării lumii. A făcut carieră conducând expediții în cele mai neobișnuite destinații, pe trasee nebătătorite de turiști. O are alături pe soția sa Penelopi, născută în România, care, chiar dacă nu îl urmează în toate călătoriile, îi înțelege pasiunea și i-o respectă. Tocmai ajunsese în Insulele Tonga când l-am abordat pentru un scurt interviu. A acceptat și mi-a răspuns la întrebări imediat ce a găsit un strop de internet.
Daily Escape: Călătoriți prin toată lumea de mai bine de 40 de ani. V-aș ruga să faceți un top 5 al destinațiilor favorite și să argumentați alegerile.
B.B.: Antarctica Este, de departe, cel mai fascinant teritoriu. Peisaje superbe, ghețari maiestuoși, faună sălbatică și un mediu unic. Nicăieri altundeva în lume nu te simți atât de mic și neînsemnat în fața măreției naturii și a prezenței lui Dumnezeu, chiar dacă nu ești o persoană religioasă.
Venezuela Celebrele zone Tepui sau „Table Mountains” din jungla Canaima sunt un spectacol care nu poate fi descris în cuvinte. Fenomenul de eroziune a creat aici sculpturi suprarealiste, în timp ce plante și copaci preistorici – care au dispărut de pe restul planetei – au supraviețuit aici, în vârful acestor munți plați, la 2000 de metri altitudine. Un alt fenomen unic.
Sudul Etiopiei Ultimul bazin de culturi tradiționale ale diferitelor popoare. În valea râului Omo trăiesc mai multe triburi complet diferite. Mursi, Hamer, Karo etc – sunt îmbrăcați în piei, decorați cu pene și cu tot felul de bijuterii din materiale naturale și cu corpurile pictate cu argilă roșie. Reuniunile lor săptămânale sunt un spectacol incredibil de culori și decorațiuni.
Sao Tome Probabil aici locuiesc cei mai drăguți oameni din lume. Sunt extraordinar de prietenoși și primitori, chiar dacă trăiesc în săracie, într-una dintre cele mai frumoase insule, acoperită cu păduri dese. De asemenea, sunt extrem de fericiți, ca și cum abia ar fi fost creați de Dumnezeu. Un loc care merită cu siguranță experimentat.
Siberia Gigantul! Ultima zonă sălbatică de pe Pământ. Poți călători toată viața în această parte a lumii și permanent vei descoperi lucruri noi. De la orașele istorice din sud, cum ar fi Tomsk, Irkutsk și Tobolsk, până la siturile arheologice scitice și la piramide. Și de la râurile Lena și Enessei până la Insulele Arctice cum ar fi, spre exemplu, Insula Wrangel sau arhipelagul Franz Josef Land. Urși polari, balene, morse și milioane de păsări… Adăugați la toate acestea diversitatea oamenilor din Asia și Orientul Îndepărtat – eschimoșii, ciukcii, iakutii, khakasienii, mongolii și mulți alții – și veți obține o întreagă lume care așteaptă să fie explorată!
Daily Escape: Primele două cele mai puternice experiențe care vă vin în minte sunt:
B.B.: Pot considera o primă astfel de experință momentul în care m-am aflat în mijlocul coloniei de pinguini imperiali în Marea Weddell din Antarctica. Este un sentiment extraordinar să fii aproape singur în acest loc, pe gheața groasă, înconjurat de 10.000 de pinguini imperiali și de puii lor drăguți. Te simți privilegiat să te afli acolo timp de câteva ore și să le studiezi de aproape viața. Ne-a luat 10 zile să înaintăm cu un spargător de gheață ca să ajungem la “zidul de gheață” în Antarctica, apoi am zburat cu elicopterul încă 17 km. La final am mai mers preț de o oră pe gheață până am ajuns la colonia de pinguini. O priveliște și o experiență cu adevărat de neuitat.
A doua experiență impresionantă a fost zborul cu elicopterul deasupra Marelui Canion în Arizona, Statele Unite. Am vizitat de multe ori Marele Canion. Este a doua cea mai impresionantă priveliște naturală de pe Pamânt după Antarctica. De fiecare dată când ajung acolo mă gândesc că nu mai are ce să mă uimească. Dar, fără excepție, când ajung aici am un sentiment de venerație și admirație.
Daily Escape: Sunt convinsă că ați avut și peripeții în călătoriile dumneavoastră. Vă amintiți câteva?
B.B.: Am fost arestat și trimis la închisoare de către forțele de securitate din Benghazi, în Libia, în timpul epocii Ghadafi. A trebuit să petrec noaptea închis împreună cu un tânăr imigrant ilegal din Sudan. A doua zi a venit ofițerul de serviciu și a fost surprins să găsească un european în incintă. A admis că fusese un exces de zel din partea agenților poliției secrete și mi-a dat drumul. O altă întâmplare… eram în Liberia cu trei zile înainte de negocierile de pace din Ghana vecină, între rebeli și guvern. Tocmai ajunsesem în capitala Monrovia. Așadar, știam că cel puțin până la data de 4 iunie nu se va întâmpla nimic și mi-am planificat plecarea în acea zi. Ghinionul a fost că zborul meu a fost anulat și nimeni nu îmi putea garanta că voi avea cu ce să mai plec. Rebelii au întrerupt negocierile și au pornit în marș spre Monrovia. Din fericire a sosit un avion a doua zi. Am fost îmbarcați repede și am decolat înainte ca armata rebelă să ajungă în capitală.
Daily Escape : Puteți să descrieți ce ați simțit când ați bifat ultima țară de pe hartă? Dar când ați terminat de înconjurat Pământul a doua oară?
B.B.: Am fost atât de pregătit încât nu am simțit entuziasmul acestui moment. A fost mai mult un sentiment de realizare. Nici măcar nu le-am dezvăluit celorlalți călători cu care eram, ce reprezenta Timorul de Est pentru mine. După ce am luat pașaportul de la … ofițerul chinez (da, atunci era o forță internațională care asista și instruia ofițerii din Timorul de Est în procedurile de imigrare) Am început să mă gândesc care să fie planurile mele de acum înainte!!! Nu aveam de gând să mă așez și să-mi scriu memoriile. A doua și a treia oară nu au avut un impact sentimental. A fost la fel ca și cum aș fi fost în vizită în România (soția mea Pinelopi este cetățean român prin naștere, s-a născut la Brăila) sau în oricare alt loc din lume.
Daily Escape: Vă puteți imagina viața fără să călătoriți?
B.B.: Nu-mi pot imagina viața mea fără să călătoresc. Aș muri în scurt timp! Nu mai călătoresc ca să vizitez țările lumii. Este o etapă pe care am încheiat-o acum mulți ani. Acum călătoresc ca să învăț. Învăț în fiecare zi. Îmi dau seama în fiecare moment cât de puține lucruri știm despre lumea în care trăim, despre natură, despre oameni, despre păsări, despre animale și… despre noi!
Daily Escape : Este turismul la nivel mondial un fenomen scăpat de sub control? Vorbim de poluare, destinații distruse, localnici afectați…
B.B.: Nu, turismul global este controlat. Doar destinațiile foarte comerciale ca Insulele Caraibe și stațiunile foarte populare cum ar fi cele din Thailanda, Grecia sau Spania, sunt sufocate de turiști. Există zone în Pacific, cum ar fi Insulele Solomon și Vanuatu sau Tonga – unde mă aflu chiar acum – care văd foarte puțini turiști în fiecare an sau la fiecare 2-3 ani.
Daily Escape : Cum arată turismul responsabil în opinia dumneavoastră?
B.B.: Nu distrugem resursele locale, cumpărăm produse locale pentru a ajuta comunitățile și respectăm obiceiurile și tradițiile gazdelor noastre, din oricare parte a lumii.
Daily Escape : Ce tururi veți organiza în perioada următoare?
Următoarea expediție pe care o voi conduce este un traseu special de 16 zile în Maroc. De la strâmtoarea Gibraltar până în Sahara de Vest. O excursie operată la fiecare 5-6 ani numai pentru călătorii cu așteptări foarte mari. Pe 24 decembrie voi însoți un grup în Mexic pentru 16 zile. Un program arheologic și cultural special prin cele mai îndepărtate muzee, situri și parcuri naționale mexicane.
Pe Babis Bizas îl puteți găsi la Cosmorama Travel, în Atena. Când nu scrie cărți sau articole de călătorie, însoțește grupuri de turiști prin lume, în tururi mai puțin obișnuite, pe trasee deloc populare. Sunt turiști care vin special din Australia, Taiwan, Mauritius sau America doar ca să îl aibă alături pe renumitul explorator grec.